ADHD și AuDHD la fete: Semne subtile și diagnosticarea adesea întârziată

Fetele cu autism sunt ignorate?

Dr. Amani Diana Rusu, medic psihiatru și psihoterapeut, trage un semnal de alarmă asupra unei categorii de copii care rămân adesea nediagnosticate.

Este vorba despre fetițele cu tulburări de neurodezvoltare, al căror profil diferă semnificativ de cel al băieților, fiind astfel trecute cu vederea de sistemul de diagnostic.

Specialiștii observă o realitate ignorată: tulburările de neurodezvoltare se manifestă diferit la fete, iar semnele pot fi subtile.

Dr. Rusu explică diferențele dintre ADHD, autism și AuDHD (ADHD + autism), subliniind semnalele care pot indica această condiție.

Sensibilitatea excesivă poate fi un indiciu important. Fetițele cu profil mixt, adică cele care prezintă atât ADHD, cât și trăsături autiste, nu sunt, de obicei, cele care creează probleme. Dimpotrivă, ele depun un efort considerabil pentru a se integra, dar la finalul zilei devin mult mai vulnerabile.

Aceste fetițe nu sunt, de regulă, cele care perturbă orele de curs, ci cele care se consumă enorm pe interior pentru a părea normale. Poți avea acasă o fetiță care pare un paradox: pe de o parte, este creativă, vorbăreață și curioasă – manifestări ale ADHD-ului; pe de altă parte, se blochează dacă îi schimbi traseul spre școală, are ritualuri stricte la culcare sau refuză anumite haine din cauza texturii – semne ale autismului, explică medicul pe TikTok.

De ce sunt diagnosticate târziu fetițele?

Unul dintre motivele principale este capacitatea lor de adaptare socială. Fetițele observă comportamentele celorlalți și le imită. Fetițele sunt adevărate maestre în camuflaj. Testele de diagnostic au fost concepute în principal pentru băieți, iar o fetiță neurodivergentă nu va arăta întotdeauna că este copleșită. Ea va observa grupul de joacă, va învăța replicile celorlalte fetițe și le va reproduce.

Acest proces, numit masking, are un preț: o epuizare cruntă la finalul zilei, care poate duce la crize emoționale. Dacă fiica ta plânge din cauza unei cusături la șosete sau refuză mâncarea din cauza consistenței, nu este vorba de răsfăț. Pentru creierul ei, acea atingere sau acea textură se simte ca o agresiune fizică.

Mișcările repetitive, pe care le numim stereotipii, pot fi, de fapt, modul ei de a se liniști într-o lume care i se pare prea intensă, continuă Dr.

Fetele cu autism sunt trecute cu vederea?

Conflictul interior: impuls versus control

Un aspect definitoriu al AuDHD este tensiunea internă constantă. Cea mai mare dificultate este conflictul interior. Partea ADHD dorește aventură, în timp ce partea autistă caută siguranță. Dacă o fetiță este descrisă ca fiind cuminte, dar sensibilă, sau deșteaptă, dar împrăștiată, este important să privești puțin mai atent, deoarece neurodivergența la fete nu se manifestă conform tiparelor clasice.

Aceste fetițe nu au nevoie să fie reparate, ci mai degrabă au nevoie să fie înțelese, explică Dr. Amani Diana Rusu.

Cum se resimte AuDHD-ul la adulți?

Tulburarea nu dispare odată cu vârsta, ci poate deveni chiar mai greu de identificat. Mulți adulți ajung să fie diagnosticați greșit cu depresie sau anxietate. O tânără mi-a spus în cabinet: Mă simt ca o actriță, mimez interesul, nu înțeleg ce emoții am, simt un gol constant și uneori nici nu știu dacă îmi iubesc familia.

Mulți ar putea interpreta aceste simptome ca depresie sau anxietate, dar uneori diagnosticul corect este AuDHD, adică o combinație între ADHD și autism, exemplifică Dr. Rusu.

Cum interpretăm ce simte persoana respectivă?

Mă simt ca o actriță înseamnă masking, adică o adaptare social învățată. Nu știu ce simt înseamnă alexitimie, dificultatea de a identifica emoțiile. Simt un gol nu înseamnă lipsă de emoții, ci epuizare nervoasă.

Neurodivergența la fete nu se manifestă conform tiparelor clasice, iar recunoașterea timpurie poate face diferența între suferință tăcută și sprijin adecvat. Nu este vorba despre faptul că nu simți, ci despre faptul că nu mai ai acces la ceea ce simți. Dacă este AuDHD, pot apărea și alte simptome:

Oboseală extremă după interacțiuni sociale (nu lipsă de chef, ci nevoia de a te retrage complet).

Sensibilitate la zgomote, lumini sau texturi. Nevoie de control, chiar dacă în interior există haos. Perioade în care te pierzi complet într-un interes. Blocaj în sarcini simple, deși știi ce ai de făcut.