Autismul la adulți: Femeile, diagnosticate târziu după ani de eforturi

Camuflajul: un cost ascuns

Autismul la Adulți: De Ce Femeile Primesc un Diagnostic Târziu, După Ani de Eforturi Ascunse

Mulți adulți cu autism, în special femei, ajung să primească un diagnostic abia după zeci de ani. Zeci de ani în care s-au străduit să se integreze și să pară „normali”. Acest efort considerabil, numit în lumea specialiștilor „camuflaj social”, lasă urme adânci. Percepția generală despre autism se limitează adesea la imaginea unui băiețel cu dificultăți evidente de comunicare, care evită contactul vizual. Însă, realitatea clinică este mult mai complexă. La un segment important de adulți cu autism, mai ales la femei, trăsăturile specifice nu sunt vizibile la prima vedere. Nu pentru că ar lipsi, ci pentru că sunt ascunse, conștient sau nu, printr-o adaptare socială constantă și epuizantă.

Ce înseamnă camuflajul autist?

Cercetările recente arată o legătură directă între camuflaj și întârzierea sau chiar ratarea diagnosticului de autism, mai ales în cazul femeilor și al fetelor. O explicație istorică? De-a lungul deceniilor, criteriile de diagnostic au fost create preponderent pe baza modului în care autismul se manifestă la băieți. Această abordare a ignorat formele mai subtile, social camuflate, care sunt mai frecvente la femei. Consecința este o discrepanță uriașă între momentul apariției dificultăților și momentul în care acestea primesc, în sfârșit, o denumire oficială. Acest decalaj are un impact profund asupra bunăstării persoanelor afectate.

Diferențe de gen în camuflaj

Termenul de camuflaj (sau „masking”, în engleză) se referă la ansamblul de strategii prin care o persoană autistă își atenuează manifestările specifice autismului pentru a se integra social. Aceste strategii pot include forțarea contactului vizual, repetarea mentală a unor replici prefabricate pentru conversații superficiale, imitarea expresiilor faciale sau a tonului vocii celor din jur și suprimarea mișcărilor repetitive de autoreglare (stimming) în public. Un studiu fundamental, condus de cercetătoarea Meng-Chuan Lai și echipa sa, a demonstrat că femeile autiste obțin scoruri mai mici la instrumentele standard de evaluare care se concentrează pe „prezentarea externă” a trăsăturilor autiste. Cu toate acestea, scorurile pentru „prezentarea internă” – adică intensitatea cu care resimt aceste trăsături – rămân comparabile cu cele ale bărbaților autiști. Asta indică faptul că diferența nu stă în gradul de autism, ci în vizibilitatea sa externă.

Epuizarea autistă: prețul integrării

Un studiu ulterior, realizat de Laura Hull și colegii săi, a confirmat acest tipar. Femeile autiste au raportat niveluri semnificativ mai ridicate de camuflaj activ, în special strategii de mascare și de asimilare socială, comparativ cu bărbații autiști. În contrast, la persoanele non-autiste, nu au fost observate diferențe de gen în privința acelorași indicatori. Această constatare subliniază presiunea socială și efortul suplimentar depus de femei pentru a se conforma normelor sociale.

Cercetătorii care studiază acest fenomen, printre care Dora Raymaker, cea care a definit conceptul împreună cu comunitatea autistă adultă, descriu epuizarea autistă (autistic burnout) ca o stare cronică de oboseală extremă și incapacitate funcțională. Această epuizare este o consecință directă a efortului continuu de camuflaj și a presiunii de a părea „normal”. Pe termen lung, camuflajul poate duce la probleme de sănătate mintală, inclusiv anxietate, depresie și un sentiment de izolare profundă, deoarece persoana simte că nu poate fi autentică în interacțiunile sociale. Recunoașterea și înțelegerea acestui fenomen sunt esențiale pentru a îmbunătăți procesul de diagnosticare și pentru a oferi sprijinul adecvat persoanelor autiste, în special femeilor, care se confruntă cu aceste provocări.