De ce dietele scurte nu vindecă sindromul ovarian și cum ajută terapia nutrițională pe termen lung

De ce noua denumire schimbă fundamentală modul în care privim boala?

Reorientarea diagnosticului: de ce slăbirea nu rezolvă întotdeauna problema și cum alimentația corectă schimbă cursul bolii

Întrebări precum „Am reușit să slăbesc, dar ciclurile mele rămân neregulate” sau „Toate analizele mele sunt în limite normale, de ce mi s-a pus acest diagnostic?” sunt frecvente printre femeile la care s-a stabilit diagnosticul de sindrom ovarian metabolic poliendocrin (PMOS), denumire care înlocuiește vechiul termen de sindromul ovarelor polichistice (PCOS). Această schimbare terminologică, adoptată la nivel internațional în mai 2026, subliniază mai corect natura multisistemică a afecțiunii, a cărei impact acoperă nu doar funcția ovariene, ci și sfera endocrină, metabolică, reproductivă și cea psihologică.

Pentru a înțelege mai bine nuanțele acestei afecțiuni și rolul nutriției în tratamentul ei, am discutat cu Narcisa Covataru, dieteticiană clinică cu experiență în gestionarea aspectelor nutriționale ale tulburărilor endocrine, metabolice și reproductive.

Narcisa Covataru consideră că noua denumire marchează o schimbare fundamentală în modul în care se privește boala. Timp îndelungat, focusul a fost pus aproape exclusiv pe modificările la nivelul ovarelor, pe excesul de hormoni androgeni și pe problemele de fertilitate. Totuși, consensul internațional publicat în revista The Lancet în 2026 propune termenul Polyendocrine Metabolic Ovarian Syndrome tocmai pentru a reflecta complexitatea endocrino-metabolică și diversitatea manifestărilor clinice.

În practica zilnică, observ că motivul pentru care femeile ajung la consult nu este neapărat dorința de a rămâne însărcinate.

Multe paciente vin să rezolve probleme de creștere în greutate, dificultăți în controlul greutății, nivele anormale ale grăsimilor din sânge, probleme cu glicemia, acnee, creștere excesivă a părului, oboseală persistentă, somn slab sau obiceiuri alimentare nesanatoase.

La acestea se adaugă adesea probleme cu imaginea corporală, anxietate, depresie sau o relație dificilă cu mâncarea, uneori descrisă prin expresia „zgomot alimentar”, care cere o evaluare separată și nu trebuie atribuită automat la PMOS.

Această afecțiune are o variabilitate mare în modul în care se manifestă la diferite persoane, iar semnele se schimbă pe parcursul vieții, de la perioada adolescentă până la vârstă reproductivă, după naștere și în timpul menopauzei. O femeie poate avea o greutate normală și probleme cu ovulația, în timp ce alta poate suferi de obezitate abdominală, probleme cu grăsimile din sânge și tulburări ale metabolismului zaharului, fără să prezinte simptome vizibile pe piele.

Ghidul internațional din 2023, actualizat din punct de vedere terminologic în 2026, subliniază necesitatea de a evalua riscul cardiometabolic, sănătatea mintală și posibilitatea de apnee în somn.

Prin urmare, tratamentul trebuie adaptat la tipul clinic specific, la afecțiunile asociate, la vârsta pacientei și la obiectivele ei personale. În practica mea, principiul de bază este să tratez problemele concrete ale fiecarei paciente, nu să aplic aceeași dietă tuturor femeilor care au acest diagnostic.

Scăderea în greutate poate fi o parte importantă a managementului la femeile cu exces ponderal, dar a reduce întregul tratament la simpla pierdere a kilogramele riscă să negligeze cauzele endocrine și metabolice ale bolii. PMOS este legat de un risc mai mare de probleme cu toleranța la glucoză, diabet de tip 2, nivele anormale ale grăsimilor din sânge și alți factori de risc pentru inimă și vasele sanguine, și asta se întâmplă chiar și la femei care nu sunt supraponderale.

Rezistența la insulină este un aspect fiziopatologic cheie, dar nu apare la toate pacientele în aceeași măsură și nu se poate judeca doar după aspectul exterior.

Când fac evaluarea inițială, întrebarea pe care mi-o pun nu este doar cât ar trebui să slăbesc, ci care funcții metabolice, nutriționale sau de comportament trebuie rezolvate mai întâi.

La cele cu greutate în exces, pierderea kilogramele poate îmbunătăți anumite indicatori metabolici și, uneori, și cele reproductive. Totuși, a slăbi nu înseamnă automat că ovulația se va normaliza, că nivelele de androgeni se vor echilibra sau că toate simptomele vor dispărea.

La femeile cu greutate normală, intervenția se concentrează pe menținerea greutății, îmbunătățirea compoziției corpului, creșterea capacității fizice și corectarea obiceiurilor de mâncare, precum și pe verificarea riscului metabolic.

Fără obezitate sau acnee, cum explicăm problemele cu ovulația?

Recomandările internaționale spun că toate femeile cu PMOS au nevoie de schimbări în stilul de viață, indiferent de greutatea lor, pentru a îmbunătăți sănătatea generală și calitatea vieții.

Din punct de vedere clinic, succesul nu se măsoară doar la cântar, ci printr-un set larg de indicatori obiectivi și rezultate care contează pentru pacientă.

Lipsa obezității, a acneei sau a creșterii excesive a părului nu înseamnă că nu există probleme cu ovulația, cu nivelele de androgeni sau cu riscul pentru inimă. Unele femei cu greutate normală pot avea cicluri anormale, probleme cu grăsimile din sânge sau cu metabolismul zaharului, chiar dacă corpul lor arată sănătos.

Tocmai din acest motiv, verificarea trebuie să cuprindă istoricul ciclurilor menstruale și reproductiv, analizele de sânge și de urină necesare, modul în care grăsimea este distribuită în corp și obiceiurile legate de mâncare și stil de viață.

Nu dau pentru granted că o femeie slabă are automat un metabolism bun, la fel cum nu presupun că toate cele cu supraponderalitate au aceeași gravitate a problemelor.

Acord o atenție deosebită celor cu istoric de dietă severă, consum insuficient de energie, mișcare neregulată sau o relație dificilă cu mâncarea.

În aceste situații, este esențial să se facă un diagnostic diferențial al problemelor menstruale, inclusiv a posibilei amenorei hipotalamice funcționale sau a altor cauze endocrine, când simptomele o sugerează. A impune automat o dietă cu deficit caloric unei femei cu greutate normală poate fi greșit și uneori chiar dăunător.

Terapiia nutrițională medicală trebuie să se concentreze pe echilibrarea consumului de energie și nutrienți, pe sănătatea metabolică și pe menținerea obiceiurilor pe termen lung, nu să presupună că fiecare caz de PMOS cere neapărat slăbire.

Terapiia nutrițională medicală nu înseamnă doar a primi un meniu pe câteva săptămâni. Este un proces clinic organizat, care include evaluarea alimentației, identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor de tratament, punerea în practică a recomandărilor și verificarea rezultatelor. Într-o boală cronică, obiectivele se schimbă în timp: la început poate fi necesară o gestionare a greutății și a metabolismului, apoi o pregătire pentru o sarcină, iar după ce rămâne însărcinată, o adaptare a alimentației la necesitățile sarcinii.

Pot apărea schimbări în medicamente, în muncă, în calitatea somnului sau în starea psihică, fiecare dintre ele cerând o nouă evaluare a tratamentului. O dietă standardă, aplicată doar câteva săptămâni, nu poate înlocui acest proces continuu.

În practica mea, pentru unele paciente planifică intervenția pe o perioadă de aproximativ șase până la opt luni, în funcție de complexitatea cazului, de obiective și de cum răspunde corpul la tratament.

Aceasta nu este o durată fixă impusă de ghiduri, ci un model de îngrijire pe termen lung care permite ajustări succesive și consolidarea schimburilor în comportament. Mă asigur că pacienta înțelege de ce se fac anumite recomandări și că doborește capacitatea de a lua decizii privind mâncarea în mod independent.

Din experiența mea, respectul pentru plan se construiește printr-o abordare realistă, potrivită pentru viața de zi cu zi, nu prin restricții stricte pe care este greu să le ții pe termen lung.

Verificarea inițială se concentrează pe adunarea istoricului medical, reproductiv, de greutate și de mâncare într-un profil individualizat. Măsurile corpului și verificarea compoziției acestuia poate include indicele de masă corporală, circumferința burtii, modul în care grăsimea este distribuită și estimarea diferitelor compartimente corporale prin metode potrivite, interpretate în funcție de particularitățile fiecarei paciente și de limitele metodelor folosite. La adolescente, evaluarea cere în plus analiza creșterii, a traiectoriei greutății, a dezvoltării pubertare și a contextului de familie și al societății, iar criteriile pentru a pune diagnosticul de PMOS sunt diferite de cele pentru adulți.

Ecografia ovarelor și nivelul de hormonul antimüllerian (AMH) nu sunt recomandate pentru a stabili diagnosticul la adolescente, din cauza faptului că aceste teste nu sunt suficient de precise în această etapă de dezvoltare. Din punct de vedere clinic, este vital să nu se sară peste evaluarea corectă a fiecărei paciente.