De ce unele creiere rezistă la Alzheimer: descoperirea neașteptată

De ce nu apar simptome la toți?

Evgenia Salta, autoarea principală a studiului, subliniază o lacună majoră în înțelegerea noastră. Aproximativ treizeci la sută dintre adulții vârstnici cu patologie de Alzheimer nu prezintă niciodată simptome.

Nu știm cu adevărat de ce.

Neurogeneza adultă: un concept dezbătut?

E un mister mare și foarte important, explică ea. Înțelegerea acestui fenomen mută atenția de la degradarea celulară către mecanismele de protecție.

O explicație posibilă este capacitatea superioară de reparație a creierului. Salta sugerează că creierele ar putea adăuga celule nervoase noi în rețelele care se degradează. Procesul se numește neurogeneză adultă. Deși este stabilită la animale, prezența ei la adulții umani a fost dezbătută de decenii. Echipa a investigat acest lucru folosind țesut cerebral uman din Banca de Creiere Olandeză.

Căutarea celulelor rare!

Cercetătorii au comparat trei grupuri: persoane sănătoase, persoane cu demență de Alzheimer și pacienți rezilienți cognitiv. S-au concentrat pe o regiune mică din centrul memoriei. Găsirea acestor celule a fost dificilă. „Aceste celule sunt extrem de rare, așa că am trebuit să dezvoltăm metode noi pentru a le găsi”, spune Salta.

Au mărit pe locații specifice pentru a le identifica cu precizie.

Rezultate neașteptate despre numărul?

Echipa a găsit neuroni imaturi în toate cele trei grupuri, inclusiv la adulți peste optzeci de ani.

Aceste celule seamănă cu neuroni care nu s-au maturizat complet. Acest lucru sugerează că creierul în vârstă păstrează caracteristici de dezvoltare. Inițial, științistii se așteptau ca creierele reziliente să aibă semnificativ mai mulți neuroni imaturi.

Supraviețuire în locul înlocuirii!

Totuși, diferența în numărul de celule a fost mult mai mică decât se aștepta. Acest rezultat neașteptat a indicat o explicație diferită.

Diferența cheie poate sta în modul în care aceste celule răspund la atac. La persoanele reziliente, celulele au arătat semne de activare a proceselor de supraviețuire. „La persoanele reziliente, aceste celule par să activeze programe care le ajută să supraviețuiască și să facă față daunelor”, explică Salta.

Suportul mediului neuronal?

Cercetătorii au observat, de asemenea, semnale mai slabe legate de inflamație și moartea celulară. Inflamația persistentă poate dauna comunicarea neuronală și poate deranja rețelele de memorie.

Aceste celule pot face mai mult decât doar să înlocuiască neuronii pierduți. Poate că nu e doar o chestiune de a înlocui neuronii pierduți, explică Salta. Poate că aceste celule susțin țesutul din jur și ajută creierul să rămână funcțional și tânăr. Ele ar putea acționa ca îngrășământ într-un grădină care începe să se prăbușească. Acest suport ajută rețelele neuronale existente să continue să funcționeze în ciuda daunelor legate de Alzheimer care se acumulează.

Interpretare prudentă a rezultatelor!

Salta subliniază că funcția exactă a acestor neuroni nu este încă dovedită. Concluziile despre rolurile de protecție se bazează pe modelele țesutului, nu pe experimente directe. „Presupunem funcția celulelor pe baza datelor, dar nu putem confirma acest lucru în acest tip de studiu”, explică ea.

Această distincție este crucială pentru direcțiile viitoare de cercetare în neuroștiințe.