Medicamentele pentru osteoporoză pot reduce riscul de Alzheimer

Bifosfonații cu azot protejează creierul de Alzheimer?

Medicamentele utilizate în combaterea osteoporozei ar putea avea un impact neașteptat și benefic asupra sănătății creierului, sugeră un studiu extensiv realizat pe o lotă mare de pacienți. Cercetătorii au analizat date din registrele medicale electronice și au identificat o legătură între administrarea unor tratamente specifice pentru slăbiciunea oaselor și o diminuare a probabilității de a dezvolta boala Alzheimer sau alte forme de demență.

Deși nu se poate confirma încă un efect preventiv direct, rezultatele deschid noi perspectiva în cercetarea demenței, în special în contextul populațiilor în vârstă.

Această analiză a inclus peste 120.000 de adulți cu vârsta de cel puțin 60 de ani, proveni din Hong Kong, și a acoperit perioada dintre 2005 și 2020. Participanții au fost împărțiți în trei categorii distincte în funcție de tratamentul primit pentru osteoporoză: cei care au受 bifosfonați cu azot, cei care au folosit alte medicamente destinate să crească densitatea oasei și cei care nu au beneficiat de niciun tip de intervenție farmacologică pentru această afecțiune.

Compararea dintre aceste grupe a permis cercetătorilor să evaluateze nu doar eficiența medicamentelor în protejarea oaselor, ci și un eventual influență asupra funcțiilor cognitive.

Rezultatele au arătat o asociere semnificativă între utilizarea bifosfonaților cu azot și un risc reduсț de dezvoltare a demenței.

Mai precis, pacienții care au primit aceste substante au prezentat un probabilitate cu 16% mai mică de a fi diagnosticați cu Alzheimer sau forme similare de demență în comparație cu cei care nu au primit niciun tratament pentru osteoporoză.

Diferența a fost încă mai pronunțată atunci când s-a efectuat compararea cu grupul de pacienți care au primit alte tipuri de medicamente antiosteoporotice, unde riscul a fost cu 24% mai mic în favoarea celor tratați cu bifosfonați cu azot.

Aceste valori au fost calculate după ajustarea pentru variabile confondatoare precum vârsta, sexul, istoria medicală și alte factori de risc asociati atât cu pierderea densității oasei, cât și cu declinul cognitiv.

Deși aceste procente sugerează un efect protector potencial, cercetătorii au subliniat cu insistență că studiul observacional nu poate demonstra o relație de cauzalitate. Nu există suficiente dovezi pentru a afirma că bifosfonații cu azot previn direct aparitia bolii Alzheimer. Ce s-a constatat este doar o corelație statisticală, care necesită verificare prin studii experimentale, în special prin încercări clinice randomizate și controlate, pentru a determina dacă administrarea acestor medicamente duce efectiv la o reducere a riscului de demență.

Bifosfonații cu azot, cunoscuți și sub denumirea de NBPs (nitrogen-containing bisphosphonates), reprezintă o clasă de medicamente largement prescrise în tratamentul osteoporozei. Printre ele se numără substanțe cunoscute ca alendronat, ibandronat, risedronat și zoledronat. Aceste compuși funcționează prin inhibirea osteoclastelor, celulele responsabile de rezorbiunea osului, ducând astfel la o creștere a densității minerale oasei și la o scădere a riscului de fracturi, mai ales la nivelul coloanei vertebrale, a șoldului și a puncii.

Ele sunt de obicei indicați pentru femeile în menopauză, pentru bărbații cu osteoporoză și pentru oricine are antecedente de fracturi fragilitate sau o densitate osă subnormă.

Interesul cercetătorilor pentru un eventual efect al acestor medicamente asupra creierului nu este accidental. Osteoporoza și demența partajează numeroși factori de risc comuni, inclusiv vârsta avansată, sexul feminin, scăderea activității fizice și prezența unor boli cronice. De asemenea, observații anterioare au arătat că persoanele care suferă de osteoporoză au o tendință mai mare de a dezvolta demență, iar invers, cei diagnosticati cu demență sunt mai predisposi la căderi și, de conseguenza, la fracturi.

Această interdependență a sugereat existența unor mecanismi comuni de patogenizie pe care bifosfonații cu azot ar putea să le influențeze indirect.

Unele ipoteze privind modul în care aceste substanțe ar putea acționa la nivelul creierului se bazează pe proprietățile biochimice ale lor.

Bifosfonații cu azot nu acționează doar asupra metabolizmului oasei, ci pot interacționa și cu alte căi cellulare implicate în procesul de inflamație, stres oxidativ și acumulare de proteine anormale – procese care sunt implicati în patogeneza bolii Alzheimer.

De exemplu, unele studii de laborator au sugerat că aceste compuși pot modula activitatea microgliale, celulele imunitare ale creierului, sau pot influența metabolismul fosfatului într-un mod care să afecteze sănătatea neuronilor.

Bifosfonații protejează creierul de Alzheimer?

Totuși, aceste mecanisme rămân speculative în lipsa unor date clinice concluziive.

În studiul publicat, cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității din Hong Kong (HKUMed) au subliniat importanța datelor reale în evaluarea efectelor pe termen lung ale medicamentelor deja aprobate. Prin analizarea istoricului de tratament și al diagnosticilor pe o perioadă de 15 ani, au putut observa tendințe care ar fi fost mai dificil de detectat în studii mai mici sau de durată mai scurtă.

Dimensiunea eșantionului, de peste 120.000 de persoane, a oferit putere statistica suficientă pentru a detecta diferențe subtile dar semnificative în incidenca demenței între grupurile comparate.

Un aspect interesant al analizei a fost variația efectului în funcție de caracteristicile pacienților.

Asocierea dintre utilizarea bifosfonaților cu azot și riscul redus de demență a fost mai puternică la femei și la persoane care au avut o istoric de fracturi de șold.

Acest lucru ar putea reflecta o mai mare vulnerabilitate la ambile afecțiuni în aceste subpopulații sau o mai bună absorbție și efect al medicamentului în prezența unor conditii patologice specifice.

De asemenea, cercetătorii au efectuat o estimare numerică: pentru a preveni un singur caz de demență, ar fi necesar tratamentul cu bifosfonați cu azot al circa 48 de pacienți timp de cinci ani.

Această valoare, cunoscută sub numele de numărul necesar de tratamentat (NNT), sugeră un efect clinic potențial relevant, mai ales dacă se luă în considerare răspândirea largă a osteoporozei și accesibilitatea acestor medicamente.

Totuși, autorii au fost prudentă în interpretarea rezultatelor. Au remarcat că, deși datele susgăsesc o ipoteză de acțiune neuroprotectoră, nu există prova directă că bifosfonații cu azot modifică cursul bolii Alzheimer. Nu se ştie dacă acestea previn formația plăcilor de amiloide, acumulația proteinei tau sau inflamația neuroglială – procese centrale în patogeneza demenței de tip Alzheimer. Fără astfel de date, nu se poate recomanda utilizarea acestor medicamente în scopul specific de prevenire a demenței, mai ales în lipsa aprobării reglementare pentru această indicație.

În ciuda acestor restrictii, cercetătorii consideră că rezultatele au o valoare practică și strategică. Într-un context în care demența reprezintă o provocare crescătoare pentru sănătatea publică – cu peste 55 de milioane de persoane afectate în prezent și proiecții care ajung la 139 de milioane până în 2050 – orice intervenție care ar putea modula riscul, chiar și modest, merită investigare.

Terapiile actuale pentru Alzheimer, deși promising, sunt încă limitate de costuri ridicate, eficiență parțială și probleme de distribuire, mai ales în țările cu revenu mijlocie sau scazut.

În acest cadru, reorientarea utilizării medicamentelor existente pentru noi indicații terapeutice reprezintă o strategie economică și logică.

Profesorul Cheung Ching-lung, unul dintre coordonatorii studiului și expert în farmacologie clinică la HKUMed, a subliniat că aceste scoperi deschid ușa către o nouă manieră de privire pe medicamentele vechi. Aceste rezultate sunt importante, a declarat, deoarece indică o posibilă abordare pentru reducerea riscului de demență într-o populație vulnerabilă, cu ajutorul unor bifosfonați cu azot siguri și disponibili pe scară largă.

Într-o societate care îmbătrânește rapid, aceste rezultate sugerează că, în timp ce așteptăm noile terapii, medicamentele existente pot oferi, de asemenea, o protecție suplimentară pentru persoanele cu risc crescut. Această perspectivă se aliniază cu tendința actuală în cercetare medicală de a căuta repurposing – adăugarea de noi indicații terapeutice medicamentelor cunoscute – ca modalitate de a accelera inovația și de a reduce costurile.

Datele susțin nevoia de cercetări ulterioare, inclusiv studii randomizate, pentru a explora mecanismele biologice posibile și pentru a confirma dacă efectul observat are o bază cauzală.

Până atunci, medicamentele rămân indicații pentru osteoporoză, dar potențialul lor neuroprotector rânește un subiect de interes pentru cercetatori, clinicieni și decizieni politici preoccupaţi de sănătatea populațiilor în vârstă.