Medicamentul folosit de femei poate reduce riscul de demență

În subgroupul pentru care au fost disponibile date obținute prin autopsie

Un tratament utilizat de femei ar putea fi legat de o probabilitate redusă de a dezvolta demență și de câteva semne mai puțin evidente ale boii Alzheimer. Cercetătorii au făcut această observație și au extras concluzii importante din datele analizate. Femeile care au consumat medicamentul în cauză au beneficiat de o scădere de 39% în probabilitatea de a primi un diagnostic de demență. La nivelul autopsiei, persoanele din acest grup au arătat mai rar modificări tipice ale creierului observate la Alzheimer.

De asemenea, s-a constatat o mai slăbită prezență de depozite de beta-amiloid, care reprezintă un marker cheie în evoluția acestei afectiuni neurologice. Totuși, cercetătorii subliniază că aceste rezultate reflectă doar o asociere statistică și nu pot fi interpretate ca dovadă de prevenire activă a demenței prin tratament. Nu există garanție că aceleași efecte se observați în contextul terapiei administrate în prezent.

Un studiu publicat în revista Neurology a evidențiat o legătură între utilizarea terapiei hormonale bazate pe estrogen și o diminuare a riscului de demență, precum și a unor transformări neurologice specifice bolii Alzheimer. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că aceste observații nu implică automat că terapia hormonală are un efect preventiv și nu pot fi extrapolate direct în practica medicală contemporană.

Femeile care au primit acest tip de tratament au prezentat o incidencă mai baixă de semne caracteristice ale boii Alzheimer în creier, comparativ cu cele care nu au urmat terapia.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au exploatat informații din două baze de date mediale de mare dimensiune, care împreună au inclus 21.462 de femeie. Din acest număr, 1.953 de participante au fost expuse terapiei hormonale, în timp ce celelalte 19.509 nu au primit niciun astfel de intervenție. Analiza s-a concentrat exclusiv pe administrarea de estrogen fără adăugarea de progestativ în schema terapiei. Vârsta medie a femeilor la momentul în care au început să fie monitorizate a fost de aproximativ 71 de ani.

În continuare, specialiștii au examinat corelația dintre utilizarea terapiei hormonale și diferiți indicatori ai sănătății neurologice.

În subgroupul pentru care au fost disponibile date obținute prin autopsie, s-a observat că femeile care au folosit terapia hormonală au prezentat mai rar modificări neurologice asociate boii Alzheimer. Precizând, 18% dintre cele care au primit tratament nu au arătat semne de Alzheimer la nivelul creierului, în contrast cu doar 10% dintre cele care nu au fost expuse terapiei.

În același interval de timp, toate cele trei modificări majore tipice ale bolii Alzheimer — depozitele de beta-amiloid, acumulările de proteina tau și plăcile neuritice — au fost identificate la 40% dintre femeile care au utilizat terapia hormonală, în timp ce la cele care nu au primit tratament, această proporție a ajuns la 51%.

După ce au fost efectuate ajustări statistice pentru a controla influența variabilelor precum vârsta, nivelul de educație, predispoziția genetică, originea etnică și prezența hipertensiunii arteriale, s-a constat că utilizarea terapiei hormonale a fost asociată cu o reducere de 35% a odds-ului de a prezenta semne ale boii Alzheimer la autopsie.

Biomarkerii sanguine și cei din lichidul cefalorahidian au oferit suplimentar dovada acestei tendințe. Femeile care au urmat terapia hormonală au avut concentrații mai basse de biomarkeri referitoare la beta-amiloid în sânge și în lichidul spinal, ceea ce sugerează o mai puțină acumulare acestui peptid în creier.

Beta-amiloidul are tendința să se depoziteze sub formă de plăci extracelulare, care sunt considerate una dintre principalele modificări biologice la baza patogenezei bolii Alzheimer.

Aceste observații au fost coherente și în cazul diagnosticului clinic, unde utilizarea terapiei hormonale s-a asociat cu o probabilitate diminuată de a experimenta probleme de memorie și un declin mai lent în capacitatea de a efectua activitățile zilnice de viață.

Jennifer Bruno, una dintre autorii studiului și cercetător la Stanford Medicine, a declarat

Totuși, cercetătorii insistent subliniază că studiul nu demonstrează o relație de cauză și efect între terapia hormonală și prevenirea demenței. Ce s-a observat este doar o corelație, fără că se poată stabili că tratamentul este responsable direct de efectele benefice viste. Un aspect esențial de limitare al cercetării este legat de momentul în care femeile din studiu au început terapia. Participantele au initiat tratamentul, în medie, după vârsta de 70 de ani, ceea ce reprezintă o diferență semnificativă față de practica medicală actuală.

În prezent, terapia hormonală pentru menopauză este, de regulă, introdusă în jurul vârstei de 40-50 de ani, coincidențial cu apariția simptomelor menopausale, atunci când există o indicație clinică clară.

Deoarece femeile din analiză au început tratamentul mult mai târziu, rezultatele nu pot fi extrapolate automat pentru a recomanda inicierea terapiei hormonale la vârste înaintate ca măsură preventivă împotriva demenței.

Jennifer Bruno, una dintre autorii studiului și cercetător la Stanford Medicine, a declarat că, deși datele sunt informative, este posibil să nu se alinieze cu standardele therapeutice contemporane. A precizat că terapia hormonală administrată în prezent nu are aceluiași profil sau scop ca cea utilizată în studiu. În prezent, scopul principal al terapiei hormonale în menopauză este ameliorarea simptomelor vasomotorice și altor disconforturi asociate acestei perioade, nu prevenirea demenței.

Decizia de a începe sau nu un astfel de tratament trebuie să se bazeze pe o evaluare individuală care să includă vârsta, simptomele prezentate, istoricul medical și factorii de risc personali, inclusiv cele legate de tromboze, boala cardiovasculară sau certains tipuri de cancer.

În cazul femeilor care au suferit o histerectomie, medicii pot recomanda administrarea de estrogen monoterapie, deoarece nu există riscul de hiperplazie endometrială. În contrast, femeile care păstră uterul trebuie să primească și progestativ, având în vedere rolul acestuia în protejarea mucoasei uterine împotriva efectelor stimulatoare ale estrogenului sistemic.

Deoarece în studiu s-a examinat exclusiv terapia cu estrogen fără progestativ, concluziile nu se aplică automat regimelor combinate utilizate frecvent în prezent.

Cercetătorii conclud că, deși studiul aduce informații valoroase despre posibilă interacțiune între estrogen și sănătatea creierului, nu are puterea de a schimba ghidurile clinice privind utilizarea terapiei hormonale în menopauză. Este necesar ca cercetările viitoare să exploreze dacă variabilele precum momentul inițiării tratamentului, durata terapiei și tipul specific de hormoni administrați pot influența riscul de demență.

Pentru o femeie care trece prin menopauză, decizia privind terapia hormonală trebuie să rezultate dintr-o discuție deschisă cu medicul de familie sau cu specialistul, bazată pe necesitățile clinice reale și nu pe speranțe nepotrivite privind o protecție hipotetică contre demență.

Singurul motiv suficient pentru a începe un astfel de tratament nu poate fi, în această fază a cunoscutei științifice, speranța de a reduce riscul demenței, datele existente nu justificând un asemenea abordare preventivă.

Astfel, mesajul central al studiului rămâne că femeile care au utilizat estrogen fără progestativ au arătat mai puține semne de Alzheimer și un risc statistic mai mic de demență, dar această asociere nu implică un efect preventiv demonstrat și nu trebuie să conduca la modificări în practica medicală fără dovezi suplimentare.