„Persoană foarte sensibilă”: Etichetă la modă sau realitate științifică?

Ce înseamnă să fii HSP?

Circulația informației de astăzi este adesea dominată de teste de personalitate rapide și conținut de wellness.

Însă, în spatele etichetei de „persoană foarte sensibilă” (HSP) se ascunde, pentru mulți, o bază solidă de cercetare științifică, susținută de genetică, imagistică RMN funcțională (fMRI) și, mai nou, electroencefalografie (EEG).

Trăsătura de „persoană cu sensibilitate ridicată” (HSP) este descrisă ca o particularitate temperamentală, prezentă la aproximativ 20-30% dintre oameni și documentată la peste 100 de alte specii. Aceasta implică o prelucrare mai profundă a stimulilor din mediu – fie ei senzoriali, emoționali sau sociali – și o reactivitate mai puternică atât la experiențele negative, cât și la cele pozitive.

Este important de subliniat că sensibilitatea ridicată nu este o tulburare și nu figurează ca diagnostic în manualele de specialitate. Nu este o categorie fixă, ci mai degrabă un spectru.

Ești o persoană foarte sensibilă și nu știai asta?!

O simplificare frecventă în conținutul popular este împărțirea creierului în două categorii distincte: „sensibil, emoțional, social” și „reactiv la experiențe negative și pozitive”. Cercetările recente vin să nuanțeze această perspectivă. Un studiu publicat în Biologia și psihopatologia dezvoltării sugerează că oamenii nu se distribuie uniform în mediul lor, iar un studiu din 2014, apărut în Psihologie și Psihologie Comportamentală, a arătat că aproximativ 29% dintre oameni se încadrează într-un model de sensibilitate ridicată, în timp ce 31% prezintă o sensibilitate scăzută.

Un studiu relevant a implicat participanți scanați prin fMRI în timp ce priveau imagini pozitive, negative și neutre. Persoanele cu scoruri ridicate la scala de procesare senzorială (SPS) au prezentat o activare semnificativ mai mare în regiunile hipocampusului, zonei entorinale, hipotalamusului și regiunilor parietale temporale.

Aceste zone sunt implicate în memoria emoțională, învățare, homeostazie fiziologică și integrarea informațiilor. Aceasta a fost prima dovadă directă că trăsătura are o corespondență măsurabilă în activitatea cerebrală, dincolo de simplele chestionare de auto-evaluare.

Este important de reținut că hipocampusul, hipotalamusul și cortexul entorinal sunt structuri profunde, vizibile prin fMRI, dar nu direct într-o stare de repaus.

Cu toate acestea, un studiu recent publicat, folosind EEG, a reușit să identifice semne ale acestei sensibilități chiar și în starea de veghe, oferind o nouă perspectivă asupra modului în care creierul procesează informațiile la persoanele cu sensibilitate ridicată.