Somn după trezire: Semnal de alarmă pentru sănătate
Somnul de după-amiază ne omoară?
Cercetarea, condusă de Mass General Brigham și Rush University Medical Center din Chicago, SUA, a urmărit timp de aproape 20 de ani 1.338 de persoane, folosind brățări care înregistrează mișcarea, și a descoperit că fiecare oră în plus de somn diurn e asociată cu un risc cu 13% mai mare de mortalitate, iar somnul de dimineață, cu o creștere de circa 30%. Concluzia autorilor e că siesta, mai ales la ore matinale, ar putea fi un semnal comportamental al unei probleme de sănătate care încă nu a fost diagnosticată.
Știri de ultimă oră:
Ce au observat cercetătoriiSpre deosebire de majoritatea cercetărilor anterioare pe această temă, care se bazau pe declarațiile participanților, echipa coordonată de Chenlu Gao a folosit actigrafe, dispozitive purtate la încheietură, asemănătoare unor ceasuri inteligente, care înregistrează tiparele de activitate și odihnă pe parcursul zilei și al nopții.
Studiul s-a desfășurat în cadrulRush Memory and Aging Project, un proiect de referință din Statele Unite care monitorizează adulți de peste 56 de ani din nordul statului Illinois. Siesta te poate îmbolnăvi? Pe parcursul celor 19 ani de urmărire, 926 dintre cei 1.338 de participanți, adică 69,2%, au decedat pe parcursul studiului, la o medie de aproximativ 7,5 ani de la includere, conform datelor publicate înJAMA Network Open.
Cercetătorii au definit somnul de zi drept orice perioadă de inactivitate de cel puțin cinci minute, înregistrată între orele 9:00 și 19:00. Au analizat patru parametri, printre care durata totală a somnului diurn, frecvența, variabilitatea zilnică și momentul din zi când avea loc cel mai des.
Risc mai mare de deces pentru fiecare oră în plus de somn diurnRiscul de deces a crescut, în medie, cu 13% pentru fiecare oră în plus de somn de zi, iar fiecare episod suplimentar a fost asociat cu o creștere de circa 7%. Momentul zilei a contat cel mai mult.
Persoanele care aveau obiceiul să doarmă dimineața au avut un risc cu aproximativ 30% mai mare decât cele care se odihneau după-amiaza. Cel mai mult ne-a surprins legătura dintre somnul de dimineață și riscul mai mare de deces.
Siesta te omoară încet?
Nevoia de a dormi în primele ore ale zilei poate semnala o schimbare a stării de sănătate, a declarat Chenlu Gao, cercetătoare la Mass General Brigham, pentruThe Boston Globe.
Autorii au ținut cont, în analizele statistice, de factori care ar fi putut distorsiona rezultatele: vârsta, sexul, indicele de masă corporală, fumatul, durata somnului de noapte, prezența unor afecțiuni cronice precum diabetul, bolile cardiovasculare sau depresia. Asocierea s-a păstrat și în urma acestora. Când poate deveni siesta motiv de îngrijorareStudiul nu spune că somnul de zi este periculos în sine. O pauză scurtă, de 20-30 de minute, poate îmbunătăți atenția, memoria și capacitatea de concentrare.
Semnalul de alarmă apare când nevoia de somn devine frecventă, durează mult sau se instalează încă de la primele ore ale zilei. Este important să precizăm că vorbim despre o corelație, nu despre o relație de cauzalitate.
Somnul de zi în exces indică, cel mai probabil, o problemă de sănătate subiacentă, cum ar fi afecțiuni cronice, a punctat Chenlu Gao.
Cu alte cuvinte, dacă o persoană care nu obișnuia să doarmă ziua începe brusc să ațipească ore în șir, mai ales dimineața, ar fi bine să discute cu medicul.
Alte știri: