Linii pe dinți: uzură sau microfisuri?
Te-ai uitat vreodată în oglindă și ai observat niște linii subțiri, verticale, pe unul sau mai mulți dinți? Îți faci griji că ar putea însemna o problemă gravă, dar adevărul este că nu toate aceste marcaje ascund o urgență medicală.
Știri de ultimă oră
Creșterea dozei de Ozempic poate oferi o protecție mai bună a inimii decât trecerea la Mounjaro
Spitalul Județean Galați primește stație electrochirurgicală de ultimă generație
Medici extrag gâzde din intestinul unui pacient folosind un colonoscop modificat
Frontiera nouă a patologiei digitale: reutilizarea țesuturilor arhivate pentru a reduce testele pe animaleDe multe ori, vorbim despre fisuri pur superficiale în smalț, apărute în timp din cauza uzurii de zi cu zi.
An de an, arcada noastră dentară duce o muncă grea. Masticația, mușcatul, obiceiul involuntar de a încleșta maxilarele sau bruxismul (scrâșnitul dinților), puse la pachet cu trecerile rapide de la rece la cald, lasă urme.
Așa se nasc acele microcrăpături la suprafața smalțului, cunoscute în limbaj medical drept „craze lines”.
Ce spune specialistul despre fisurile smalțului?
Sorina Stroe, asistent universitar doctor, atrage atenția că e o diferență uriașă între un simplu defect estetic și o fisură profundă. Și, să fim serioși, asta nu poți stabili singur, chiorându-te în oglinda de la baie.
Asemenea linii fine sunt extrem de întâlnite la adulți, mai ales pe dinții din față.
De regulă, ele rămân blocate la nivelul smalțului, așa că dintele tău nu e neapărat în pericol. Felul în care se văd poate schimba în funcție de lumină sau cât de uscat e dintele. Când le descoperi pe neașteptate, normal că te panichezi puțin, dar prezența lor nu înseamnă automat o afecțiune gravă.
Cu anii, micile imperfecțiuni de pe smalț încep să sară mai tare în ochi. De vină sunt pigmenții din cafea, ceai, vin roșu sau țigări, care se strecoară exact în aceste șanțuri microscopice și le colorează în nuanțe mai închise.
De ce devin aceste linii mai vizibile?
Așa cum explică Dr. Sorina Stroe, o linie devenită brusc mai vizibilă sau mai închisă la culoare nu înseamnă că ai o carie.
Pigmenții doar s-au agățat de micul defect al smalțului.
Totuși, dacă vezi o linie apărută din senin, observi că își schimbă aspectul sau dai peste o pată nouă, cel mai bine e să ceri părerea unui medic.
Un diagnostic pus singur în fața oglinzii nu valorează doi bani.
Când trebuie să te îngrijorezi de o fisură?
Nu orice linie verticală trădează aceeași problemă. Uneori, o zgârietură aparent inofensivă ascunde o fisură serioasă, mai ales dacă vin la pachet și alte simptome.
Durerea atunci când mesteci — în special acea înțepătură exact când eliberezi presiunea mușcăturii —, sensibilitatea exagerată la rece sau la cald, durerile venite din senin sau sentimentul că textura dintelui s-a schimbat sunt motive clare să suni la stomatolog. Pune mâna pe telefon și dacă fisura pare să crească, dacă a sărit o bucățică din dinte sau dacă te doare persistent fix un singur dinte.
O atenție sporită se cere și dacă linia a apărut imediat după un accident, după ce ai dat de un os într-un aliment dur sau dacă ești fanul încleștării maxilarelor din cauza stresului.
Ceea ce nouă ni se pare o fisură poate fi doar anatomia naturală a dintelui, o simplă uzură a smalțului, o problemă pe lângă o plombă veche sau o crăpătură în toată regula. Doar uitându-te în oglindă nu ai cum să știi cât de adâncă e buba.
Cum se pune diagnosticul corect?
Ochiul format al medicului îți poate ridica o suspiciune, dar nu pune diagnostic pe loc.
În cabinet, doctorul îți va consulta dintele, va verifica simptomele, va face teste de sensibilitate și, dacă e cazul, va cere investigații suplimentare. Nici n-ar trebui să intri în panică la orice linie minoră, dar nici să ignori semnele clare că ceva nu e în regulă.
Până la urmă, diferența dintre o simplă zgârietură estetică și o fisură cu potențial distructiv nu se lămurește acasă.
O vizită la stomatolog e singura cale sigură să scapi de griji și să previi complicațiile.


