Un aspect crucial, adesea înțeles greșit, este percepția hiperactivității
Presupusul conform căruia tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) se manifestă exclusiv prin agitație motorie excesivă, întreruperi constante ale conversațiilor și dificultăți academice pronunțate la vârstă fragedă, este o reprezentare care nu captează pe deplin complexitatea acestei condiții, în special în cazul populației feminine. Realitatea experienței trăite de femei este mult nuanțată și adesea diferită de stereotipul clasic. Datele statistice relevă o disparitate semnificativă în momentul confirmării clinice: în medie, femeile așteaptă cu aproximativ cinci ani mai mult pentru a primi un diagnostic oficial comparativ cu bărbații. Multe femei ajung să afle despre afecțiunea lor doar pe parcursul vieții adulte, perioadă în care simptomele persistente au fost frecvent atribuite eronat factorilor de stres, anxietății sau altor tulburări de sănătate mentală.
Știri de ultimă oră
Vaccinul HPV poate reduce complicațiile la sarcini, arată un studiu suedez
Un nou protocol salvează inima copiilor: transplantările pediatrice primesc o șansă de viață
20 de minute de mers zilnic îmbunătățesc tranzitul intestinal și reduc constipația
Sufentanil‑ketamină intranasală: noua speranță pentru alinarea durerii la copii în urgențăAceastă întârziere ridică întrebări esențiale privind mecanismele prin care dificultățile cognitive și executive sunt maschate ani de zile, precum și impactul pe termen lung al acestui proces de autoascundere.
Una dintre cauzele fundamentale ale acestei opacități diagnostice constă în modul istoric în care s-a construit profilul clinic al ADHD. Potrivit expertizei profesoarei Davida Hartman, psiholog educațional și pentru copii, dar și profesor adjunct la University College Dublin, studiile și criteriile de evaluare s-au axat preponderent asupra unui tipar comportamental predominant masculin. Acest tipar se caracteriza prin hiperactivitate motrică evidentă, impulsivitate marcată și probleme de disciplină ușor de observat în medii școlare. Totuși, această lentilă analitică a omis multe alte moduri în care tulburarea se poate exprima. O elevă poate suferi de dificultăți severe de focalizare, poate fi predispusă la stări de absență mentală sau visare cu ochii deschiși, poate întâmpina blocaje în organizarea sarcinilor sau poate amâna constant responsabilitățile, fără să fie etichetată ca fiind „eleva-problemă”.
Dacă performanța academică rămâne acceptabilă și comportamentul exterior este calm, semnalele subtile ale disfuncției cognitive pot trece neobservate de către cadrele didactice și părinți, permițând tulburării să persiste nelucrativă timp de ani întregi.
Dacă performanța academică rămâne acceptabilă și comportamentul exterior este
Un aspect crucial, adesea înțeles greșit, este percepția hiperactivității. Există un mit tenace că mișcarea excesivă trebuie să fie vizibilă și perturbatoare pentru a valida diagnosticul. În practică, o persoană poate experimenta o agitație mentală intensă, un haos intern constant, fără a fi neapărat în mișcare fizică continuă sau fără a deranja spațiul din jur. Maria Cohut, editor la Medical News Today și femeie care a primit diagnosticul în adulter, a explicat în interviul acordat acelei publicații că, în copilărie, era considerată o persoană timide și liniștită, reușind să obțină rezultate bune la școală. Imaginea exterioară nu corespundea arhetipului copilului cu ADHD. Intern însă, ea lupta cu incapacitatea de a-și menține atenția și cu tendința de a se pierde în gânduri.
A dezvoltat devreme strategii de compensare, învățând să simuleze concentrarea în timpul lecțiilor pentru a evita eticheta de elev leneș sau nepăsător.
Această abilitate de a performa normal în fața celorlalți contribuie direct la amânarea identificării corecte a afecțiunii.
Conceptul de „masking” joacă un rol central în înțelegerea dinamicii ADHD la femei. Acest termen desemnează efortul conștient sau inconștient de a camufla trăsăturile atipice sau dificultățile funcționale pentru a se alinia normelor sociale acceptate. O femeie cu ADHD poate învăța să-și restricționeze vorbirea, să-și domolească impulsul de a exprima imediat fiecare gând sau să-și reprime reacțiile naturale pentru a părea social adecvată. Presiunea culturală impusă fetelor de a fi cuminți, atente, politicoase, organizate și empatică față de sentimentele celorlalți încurajează ascunderea simptomelor care ar putea fi considerate deviante. Consecința acestui efort susținut este epuizarea cronică.
Mulți pacienți petrec o cantitate enormă de energie cognitivă și emoțională pentru a projeta o imagine de normalitate, ajungând uneori să nu mai fie conștienți de magnitudinea resurselor consumate pentru a menține această mască.
