Empatie și leadership, secretul Ponderas?
Dr. Alina Ambrozie, directorul executiv al Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei Regina Maria, vorbește despre leadership, responsabilitate și empatie într-un sistem medical complex.
Știri de ultimă oră
O nouă viață în dar: Chirurgia robotică a alinat suferința unei femei după 15 ani
3 Trucuri Simple pentru a Elimina Grăsimea Abdominală
ADHD și AuDHD la fete: Semne subtile și diagnosticarea adesea întârziată
Alergiile în casă: Cum să respiri ușor în propriul livingÎntr-un domeniu în care fiecare decizie contează enorm, leadership-ul nu se reduce la strategie, ci și la o responsabilitate umană asumată pe deplin. La Ponderas Academic Hospital, această viziune prinde contur printr-un stil de conducere feminin care îmbină rigoarea medicală cu o empatie autentică. Dr. Alina Ambrozie, director executiv, ne explică cum se construiește un spital în care fiecare alegere poate înlocui frica cu încrederea.
Avantaje: Ați făcut trecerea de la sala de operație la conducerea unui spital în continuă dezvoltare.
Ce a rămas constant în felul în care simțiți responsabilitatea, indiferent de funcție?
Dr. Alina Ambrozie: Responsabilitatea este o valoare care, odată însușită, nu se schimbă.
În sala de operație înveți rapid că fiecare decizie are un impact direct asupra vieții unui pacient. Acea rigoare și acel simț al urgenței rămân, dar se adaptează.
Dimensiunea responsabilității s-a extins, pentru că acum mă preocupă nu doar un pacient, ci întregul spital, echipa medicală și, bineînțeles, toți pacienții care ne trec pragul.
Dar mecanismul interior este același: când este în joc viața cuiva, nu există loc pentru compromisuri.
Evoluția Ponderas: mai mult decât infrastructură
Dacă ar fi să priviți înapoi, cum s-a schimbat Ponderas de-a lungul anilor?
Empatie și rigoare: secretul succesului Ponderas?
Nu doar din punct de vedere al infrastructurii, ci și ca spirit? Ce vă emoționează cel mai mult în această transformare?
Transformarea fizică este ușor de observat: Ponderas a crescut de la un spital de 5.000 de metri pătrați, amenajat într-o clădire care inițial era o parcare nefolosită – un prieten a crezut în visul nostru – la un spital multidisciplinar complex, singurul spital privat din România cu nouă acreditări internaționale. Dar dincolo de clădiri și echipamente, ceea ce definește Ponderas și continuă să evolueze este spiritul de responsabilitate comună, modul nostru de lucru, în care pacientul este în centrul atenției.
Am pornit ca un spital specializat într-un singur domeniu, iar acum, cu toate specialitățile medicale și chirurgicale, abordăm pacientul ca un întreg, fiecare medic contribuind la o soluție integrată.
Suntem mândri de acest spirit de echipă, pe care l-am cultivat an de an.
O poveste de familie și profesionalism
Ponderas este și o poveste de familie, construită alături de soțul dumneavoastră, prof. dr. Cătălin Copăescu, directorul medical al spitalului. Cum arată această construcție în doi, dincolo de aparențe?
Dincolo de rezultatele pe care le-am obținut, de care suntem, bineînțeles, mândri, povestea Ponderas Academic Hospital s-a construit în timp, prin ani de învățare, în care am descoperit împreună ce înseamnă medicina în mediul privat, practicată cu dăruire și responsabilitate. Din această înțelegere comună, dublată de disciplină și valori împărtășite, a apărut fundația solidă a proiectului nostru. Această fundație ne ajută să mergem mai departe, chiar și atunci când ne confruntăm cu provocări complexe.
Cum reușiți să separați, sau poate să îmbinați, rolul de partener de viață cu cel de partener profesional, mai ales când miza este atât de mare?
O separare completă este imposibilă. Putem vorbi, însă, despre o delimitare clară a rolurilor și o înțelegere matură a responsabilităților fiecăruia. În plan profesional, fiecare dintre noi are un rol bine definit. În plan personal, rămânem doi oameni care construiesc împreună un vis. Echilibrul vine din respectul pentru aceste două planuri, nu din încercarea de a le separa artificial.
Maternitatea Ponderas: un nou capitol
Integrarea maternității în Ponderas pare un pas firesc, dar și profund. Ce înseamnă acest lucru pentru spital și pentru dumneavoastră?


