O substanță din plante poate dărâma rezistența la tratamentele anticancer

Cum reușesc tumorile să supraviețuiască terapiei?

În lupta împotriva cancerului, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă oncologia modernă este capacitatea celulelor tumorale de a se adapta și a supraviețui în ciuda terapiei. Acest fenomen, cunoscut sub numele de rezistență medicamentoasă, face ca tratamentele să devină ineficiente la un moment dat.

Știri de ultimă oră

Familii cu copii diabetici cer mai mult sprijin decât oferă tratamentul medicalInjecția anti-HIV devine mai accesibilăAlege locația potrivită pentru reabilitare după internareRomânia construiește prima clinică integrată pentru diabetul și obezitatea la copii

O echipă de cercetători de la Johns Hopkins Sidney Kimmel Comprehensive Cancer Center a publicat recent un studiu preclinic care identifică un compus vegetal capabil să contracareze acest mecanism de apărare a celulelor canceroase.

Cancerul nu este o boală unică, ci un ansamblu complex de afecțiuni marcate prin multiplicarea necontrolată a celulelor care au acumulat mutații genetice și funcționale. Într-un organism sănătos, există sisteme de control care reglează diviziunea celulară, corectează erorile din ADN și elimină celulele defecte. Când aceste mecanisme eșuează, celulele anormale continuă să se înmulțească, formând masă tumorală. Acest proces este la baza tuturor tipurilor de cancer, fie că este vorba de tumori solide în plămâni, sân, prostată sau colon, fie de afecțiuni hematologice care afectează sângele, măduva osoasă și sistemul limfatic, cum ar fi leucemiile, limfoamele sau mielomul multiplu.

De ce cedează tratamentele oncologice?

Rezistența la medicamente apare atunci când o parte a celulelor tumorale supraviețuiesc expunerii la substanțele terapeutice. Acest fenomen se manifestă sub două forme principale.

Prima este rezistența primară, prezentă încă de la debutul bolii. A doua este rezistența dobândită, care se dezvoltă după o perioadă în care tumoara a răspuns pozitiv la tratament.

Mecanismele implicate sunt multiple și pot acționa simultan: mutații genetice care modifică țintele medicamentelor, activarea căilor de supraviețuire alternative, expulzarea rapidă a medicamentelor din celulă sau degradarea acestora înainte de a-și exercita efectul.

Ce rol joacă ADN-ul și epigenetica?

De asemenea, mediul microambiental al tumorii poate influența penetrarea medicamentelor și răspunsul celular.

Un aspect crucial este heterogeneitatea intratumorală. Chiar în interiorul aceleiași mase tumorale pot exista populații celulare cu profil biologic diferit.

Unele celule pot fi sensibile la tratament, în timp ce altele pot fi rezistente, asigurând supraviețuirea și recidiva bolii. De aceea, progresia unei afecțiuni oncologice nu înseamnă automat apariția rezistenței medicamentoase, deoarece evoluția depinde de o serie de factori complexi.

Pe lângă mutațiile genetice, dezvoltarea cancerului implică și modificări epigenetice. Acestea influențează modul în care genele sunt activate sau dezactivate, fără a modifica secvența ADN-ului. Un mecanism cheie este metilarea ADN-ului, proces prin care se atașează grupări metil în anumite regiuni ale materialului genetic. În celulele canceroase, acest proces poate deveni anormal. Genele supresoare tumorale, care în mod normal limitează multiplicarea celulară, pot fi dezactivate prin metilare excesivă. Astfel, celulele pierd o parte din controalele naturale asupra creșterii și diviziunii.

Cum se manifestă și se diagnostichează boala?

Enzimele numite ADN-metiltransferaze (DNMT) joacă un rol esențial în menținerea acestor modificări epigenetice. Din acest motiv, s-au dezvoltat medicamente care interferează cu activitatea lor, cunoscute drept inhibitori DNMT. Decitabina și azacitidina sunt exemple de astfel de medicamente, utilizate în anumite afecțiuni hematologice, inclusiv în unele sindroame mielodisplazice și leucemii. Totuși, în cazul multor tumori solide, rezultatele obținute cu acești inhibitori au fost mai limitate. Una dintre explicațiile investigate este capacitatea celulelor canceroase de a neutraliza formele active ale medicamentelor înainte ca acestea să acționeze asupra ADN-ului.

Semnele și simptomele cancerului variază considerabil în funcție de organul afectat, localizarea tumorii, dimensiunea acesteia și extinderea bolii. În stadiile incipiente, multe cancere nu produc manifestări clinice evidente și pot fi descoperite întâmplător sau prin screening. Printre semnele care pot apărea se numără oboseala persistentă, scăderea inexplicabilă a greutății, apariția unor noduli sau umflături, sângerări neobișnuite, dureri cronice și alterări funcționale. Aceste simptome nu sunt exclusive pentru cancer și pot avea numeroase alte cauze. În bolile hematologice, se pot observa anemie, infecții recurente, vânătăi sau sângerări anormale, adesea asociate cu modificări ale analizelor de sânge. În cancerele solide, manifestările sunt determinate mai ales de organul afectat.

Diagnosticul se bazează pe corelarea evaluării clinice cu investigații de laborator, imagistică și, când este necesar, examinarea histologică a probelor de țesut. Biopsia și analiza anatomopatologică sunt esențiale pentru confirmarea multor tipuri de cancer. În funcție de afecțiune, se utilizează tomografia computerizată, rezonanța magnetică, ecografia sau alte metode de imagistică. Testele moleculare și imunohistochimice completează tablul clinic.