Cum influențează mișcarea memoria și mobilitatea în boala Parkinson

Cum a evoluat studiul?

Activitatea fizică zilnică pare să joace un rol crucial în modul în care pacienții cu Parkinson își gestionează simptomele, conform datelor furnizate de o cercetare extinsă pe o perioadă de șapte ani. Rezultatele indică o corelație clară între efortul fizic și o progresie mai blândă a deficitelor cognitive, precum și o ameliorare a problemelor motorii.

Știri de ultimă oră

Gazul invizibil din locuințe care poate ucide în somnChiuvetele din spitale pot fi ascunzătoruri pentru supergermeni, arată studiiPeste 7.000 de amputații anual în România din cauza bolii arteriale perifericeCelulita la copii: semnele care arată că o răniță simplă devine infecție gravă

Persoanele diagnosticate cu această afecțiune care își dedică mai mult timp mișcării au demonstrat performanțe superioare în probele de evaluare a memoriei, în timp ce dinamica simptomelor legate de mișcare a urmat o traiectorie mai favorabilă.

Analiza a acoperit un grup de 294 de indivizi, monitorizați pe parcursul a până la șapte ani, oferind o perspectivă detaliată asupra impactului pe termen lung al exercițiilor.

Deși studiul nu stabilește o relație de cauzalitate directă care să dovedească încetinirea efectivă a bolii, evidențiază beneficii semnificative asociate cu un stil de viață activ.

Cercetătorii au identificat o legătură potențială între intensitatea și durata efortului fizic zilnic și modul în care se transformă manifestările clinice ale Parkinsonului odată cu trecerea timpului. Indivizii cu un grad ridicat de activitate motrică par a suferă o erodare mai lentă a abilităților cognitive, a proceselor de Constatarea principală a fost că un volum mai mare de mișcare s-a tradus constant în rezultate mai bune, chiar dacă datele nu confirmă neapărat faptul că antrenamentele opresc direct avansarea patologiei.

Publicat în revista Neurology, emisă de Academia Americană de Neurologie, acest studiu a examinat meticuloas interacțiunea dintre diverse niveluri de implicare fizică, forța efortului și fluctuațiile simptomatologiei.

Autorul principal, Dong-Woo Ryu, medic și doctor în științe medicale, afiliat Universității din Cincinnati, din statul Ohio, a subliniat natura degenerativă a afecțiunii.

El a explicat că Parkinsonul afectează creierul, generând dificultăți de mișcare și cogniție care se intensifică treptat, conducând la dizabilitate și la pierderea autonomiei personale. În timp ce studiile anterioare au corelat mișcarea cu simptomele motorii, noua lucrare sugerează un dublu avantaj: activitatea fizică contribuie la o scădere mai lentă a deficiențelor motorii, dar și a celor cognitive.

Parkinsonul afectează creierul!

Metodologia de măsurare a efortului fizic a implicat colectarea datelor de la 294 de adulți diagnosticati cu forme ușoare sau moderate ale bolii, cu o vârstă medie de 66 de ani. Participanții au furnizat informații despre timpul alocat săptămânal diferitelor tipuri de activități, incluzând cele legate de ocupatie, sarcinile casnice și timpul liber. Categoria efortului de intensitate moderată a cuprins activități precum mersul alert, înotul relaxat, tenisul de dublu, curățenia cu aspiratorul și tunsul gazonului.

Pe de altă parte, eforturile intense au inclus alergarea pe distanțe scurte, pedalamarea rapidă pe bicicletă, competițiile sportive, lucrul cu lopata și manipularea unor greutăți considerabile.

Evaluarea a fost realizată prin trei indicatori distincti: totalul orilor petrecute săptămânal în exerciții moderate sau intense, volumul global al mișcării calibrat după intensitate și timpul specific dedicat activităților de efort ridicat.

În funcție de durata totală a implicării fizice, subiecții au fost distribuiți în trei categorii: cei care se mișcă cel mult patru ore pe săptămână, cei care acumulează între patru și opt ore și cei care depășesc pragul de opt ore de activitate. Monitorizarea anuală a urmărit schimbările intervenite la nivelul funcțiilor cognitive și ale simptomelor motorii.

Datele obținute din testele de evaluare a gândirii și memoriei au relevat diferențe substanțiale între grupurile definite anterior.

Utilizând un instrument de măsurare cu un plafon de 30 de puncte, unde valorile mai mici reflectă o performanță inferioară, s-a observat că participanții din cohorta cea mai sedentară au înregistrat o scădere medie estimată de 0,478 puncte anual.

În contrast, grupul care practică activități de intensitate moderată a suferit o reducere mult mai mică, de doar 0,090 puncte pe an, în timp ce indivizii din categoria cea mai activă au avut o variație aproape neglijabilă, de 0,007 puncte pe an.

Ce probe evaluează funcțiile motorii?

Probele destinate evaluării funcțiilor motorii au, de asemenea, evidențiat disparități clare. S-a folosit o scară de 132 de puncte, în care un scor mai înalt semnalizează o severitate crescută a simptomelor. La momentul inițial al investigației, media scorurilor a fost de 23 de puncte.

Pe măsură ce studiul a progresat, grupul cu activitate minimă a înregistrat o creștere estimată a scorului de 0,143 puncte pe an, semnificând o agravare modestă a stării. În opoziție directă, scorurile au scăzut cu 0,225 puncte pe an în grupul moderat și au înregistrat o reducere semnificativă de 0,783 puncte pe an în rândul celor foarte activi.

Aceste tendințe sugerează o evoluție mai bună a controlului motor pentru cei cu un nivel ridicat de implicare fizică. Corelările au persistat chiar și după ce analiștii au controlat variabilele externe, cum ar fi vârsta, sexul și durata de la diagnosticul cu Parkinson.

Valorile ridicate pentru toți cei trei indicatori ai mișcării s-au corelat cu o erodare mai lentă a abilităților cognitive și cu o progresie mai redusă a simptomelor motorii, indicând că atât durata, cât și intensitatea efortului sunt factori relevanți.

Interpretarea cu prudență a rezultatelor este esențială, așa cum a subliniat Ryu. Beneficiile potențiale ale mișcării pentru pacienții cu Parkinson pot varia în funcție de durata efortului și de capacitatea acestora de a menține ritmul în timp. Deși diferențele observate între nivelurile de activitate par mici în prezent, ele ar putea capătă o importanță majoră pe termen lung. Tînând cont de faptul că majoritatea participanților aveau funcții cognitive și de memorie încă bine conservate la începutul experimentului, concluziile trebuie nuanțate, fiind necesare investigații ulterioare.

O limitare importantă constă în faptul că subiecții și-au auto-raportat nivelul de activitate, ceea ce poate introduce erori în estimarea duratei și a intensității reale a efortului.

Mai mult, caracterul observațional al studiului împiedică stabilirea cu certitudine dacă mișcarea intensă a protejat funcțiile neurologice sau dacă persoanele cu simptome mai ușoare au avut pur și simplu posibilitatea de a rămâne mai active.

Eforturile viitoare trebuie să clarifice dacă o creștere deliberată a nivelului de mișcare poate influența direct cursul bolii Parkinson.